„Ce crezi că te-a adus aici?” – fac „jocul” ăsta de fiecare dată – și îi spun joc pentru că atât timp cât nu avem o confirmare științifică a factorilor care declanșează/ cauzează scleroza multiplă, putem doar să presupunem care au fost elementele sau momentele „cheie” în proces. Însă este interesant de făcut acest exercițiu, căci te ajută să conștientizezi adevăratul impact pe care anumite întâmplări sau trăiri îl pot avea asupra ta. L-am făcut și eu și Dragoș, iar acum l-a făcut și Enna.
Ce crezi că te-a adus aici?
„De multe ori mi-am pus și eu întrebarea asta… primul lucru care îmi vine în minte este, desigur, pierdea mamei, urmată de suspiciunea că aș suferi și eu de aceeași boală ca ea, la scurt timp după nefericitul eveniment. În rest, asta mă frustrează, că am simțit că am avut o viață corectă, echilibrată. Nu am facut excese – eram fumătoare, ok, dar nu în exces. Nu consumam nimic în exces, poate doar munca, dar nu munceam mai mult ca alții din jurul meu.”
Ei, pentru că suntem pe blogul meu, îmi permit să îmi dau cu părerea și să spun că este foarte posibil ca în cele spuse de Enna mai sus să avem două indicii importante. Primul, desigur, impactul emoțional pe care un eveniment precum lupta cu boala dusă de o persoană dragă. Nu cred că este cineva pregătit în mod natural pentru o astfel de experiență, însă cred că fiecare le trăiește și le resimte în felul său. Din tot ce ne-a povestit ea – că a simțit să rămână mereu puternică pentru restul familiei – este clar că a internalizat o grămadă de sentimente, frici și gânduri, care în mod inevitabil îți sleiesc organismul de puteri. Sigur, asta se întâmplă nu doar în cazul evenimentelor de familie, orice întâmplare ne poate afecta în acest mod. Și toate aceste trăiri puternice te consumă încet, ca o colonie de termite care se hrănește cu energia ta. De aceea, cred eu, este important să învățăm să ne înțelegem și să ne gestionăm emoțiile în momente cheie sau dificile. În plus, e important să înțelegem că nu suntem supra-oameni și că nu este nevoie să fim.
Al doilea indiciu se ascunde în cuvintele: „nu munceam mai mult ca alții”. Ei, probabil că era adevărat, însă cum noi suntem unici, la fel și impactul efortului depus este diferit. La fel ca în sport: doi atleți care au același program de antrenament pot dezvolta rezistență diferită și, prin urmare, pot avea rezultate diferite în competiții.
Pe de altă parte, mai cred ceva: că ceea ce pentru alții poate părea obișnuit, pentru tine poate fi prea mult, prea obositor, prea stresant. De ce, oare? Pentru că ești slab? Categoric nu. Ci pentru că fiecare dintre noi are un context diferit de viață. Tot ceea ce trăim ne influențează evoluția, sănătatea, rezistența, starea emoțională și toate acestea se răsfrâng, într-un fel sau altul, asupra fiecărei laturi din viața noastră (fie că vorbim despre viața de familie, carieră, implicare socială și așa mai departe). Generalizarea, așadar, nu ajută și nici comparația cu cei din jur. Singurul punct de reper trebuie să fii tu – căci organismul îți spune când e prea mult, când depășești limite. Tu și doar tu poți să faci o comparație între tine, cel de acum, cu cel de acum o zi, o săptâmână, o lună, un an și așa mai departe. Totul e să îți faci cea mai mare favoare și să fii onest cu tine însuți.
Sigur, puse în contextul SM, toate gândurile de mai sus pot să aibă valoare zero pentru o persoană sănătoasă. „Uite, eu muncesc de-mi sar capacele, știu că am o viață dezordonată, nici foarte mare grijă de mine n-am și cu toate astea, n-am nimic. Toate astea nu mi-au adus SM sau altă boală” – ar putea spune o astfel de persoană. Fără vreo dorință să fiu fatalistă, aș putea să îi spun: „Felicitări că încă ești bine”. Pentru cât timp, însă? Ne-am obișnuit să luăm de bine sănătatea și starea de bine, dar cât o să ne țină, oare? Mai mult, chiar este necesar să ajungem într-un punct acut cu o problemă medicală pentru pune sănătatea printre primele locuri? Prieteni… eu fix asta am făcut, nu recomand. Adesea, acel punct acut este cu un moment prea târziu pentru a mai schimba ceva.
Așa că în loc să aștepți momentul în care te gândești „ce m-a adus aici”, ce-ar fi să te concentrezi asupra lui „cum să nu ajung acolo”, începând din acest moment?
