Mi se pare important ca după ce am văzut istoricul lui Vlad, (medical şi personal), să ne uităm puțin și la viața lui din ziua de azi. Fără să fi avut de ales, am aflat acum, el s-a urcat în cel mai înfricoșător rollercoaster, unul pe care nici măcar în filmele horror nu găsești. Ei bine, acum iată că a reușit să coboare și să se scuture, nițel, de toată frica adunată pe timpul „plimbării”.
Ce îți place cel mai mult la Vlad, cel de azi?, l-am întrebat. Că e puternic, că e mândru, că a reușit în viață. Că e fericit și liniștit. Că e împăcat cu sine, cu ce a devenit. Am înțeles, în sfârșit, că sunt un om normal, chiar dacă merg cu bastonul. Ce dacă sunt diferit de ceilalți? Simt că am redevenit om normal. Pentru că eu nu mă mai credeam om normal, credeam că sunt mai prejos decât ceilalți. Eu acum trăiesc clipa, fără regret, fără anxietate, fără o mie de gânduri.
Dacă aș primi 50 de bani de fiecare dată când am auzit că singura persoană cu care trebuie să te compari ești tu, cel din urmă cu 6 luni/ un an/ doi/ zece… aș avea câteva zeci de lei în plus în cont. Dar iată că a venit rândul meu să spun asta cuiva: i-am spus-o lui Vlad, ca răspuns la răspunsul lui 😊.
Și din punct de vedere medical cum ești, cum te simți?, l-am întrebat. Câteodată eu și uit că am SM, îmi aduc aminte cei din jur că trebuie sa merg la tratament. E bine, n-am ce zice. Sunt băiat cuminte, stau la înțepat, iau pastile, fac tot ce îmi spun medicii. Nu mai fac prostia de a nu-i asculta. Doctoriței din Iași îi datorez viața, i-aș face statuie. Chiar m-a salvat. Acum, însă, merg la Rădăuți, la o doctoriță recomandată tot de de ea, căci tare mă chinuiam cu drumurile până la Iași. E super ok și această doamnă doctor, ne înțelegem super-bine, are același stil grijuliu precum cea din Iași. Simt că am tot sprijinul, fără nici o exagerare. Când am avut probleme am sunat, am vb prin mesaje, totul ok.
Nu pot să spun cât de mult m-am bucurat să aud asta. M-am simțit ușurată. Dincolo de faptul că, luând în considerare povestea lui, ar fi fost prea mult să întâmpine dificultăți și în experiența medicală, m-am bucurat să aud despre dedicarea cadrelor medicale – știm cu toții cât de mult înseamnă ca ele să îți ofere încrederea și sprijinul de care ai nevoie. Ma bucur, deci, că Iașiul este și el pe lista orașelor în care poți să găsești doctori dedicați tratării SM.
Până în Iași trebuia să merg cu ambulanța, dus-întors, fiind cu dizabilități. O vreme am mers cu trenul, dar la un moment dat am căzut din tren, de oboseală și foame, m-am împiedicat la urcare. Am căzut pe spate ca în filme, noroc că a fost cineva în spatele meu, care m-a ținut să nu dau cu capul de peron. Vreo 2 ani am facut tratamentul în Iași. Jos pălăria acolo, totul a fost extraordinar, medici, asistente, totul. Doar că eram epuizat, pentru distanță am schimbat centrul. Gândește-te, numai: trenul îl aveam la 6 dimineața (foamea, Timișoara-Iași). Eu terminam perfuzia pe la 12, la 13 eram în gară, și stăteam acolo pânăla 15:30, când aveam aveam trenul de întoarcere. Cu perfuzia făcută și nemâncat, oricum eram mai slăbit, plus toata agitația… mă termina tot haosul asta. Și asta se întâmpla o dată pe lună.
Deci n-a fost deloc ușor nici cu ținerea bolii sub control. Însă este bine de știut că există soluții. Până la urmă, poate că asta este una dintre cele mai mari provocări ale vieții noastre: găsirea soluțiilor potrivite pentru ca nouă și celor din jur să ne fie bine. Sau, măcar, mai bine. Și, dacă mă întrebați pe mine, o altă provocare este să recunoaștem că mai binele care apare în viața noastră depinde și de noi. În ultima perioadă au apărut multe lucruri care mi-au schimbat viața – jobul, centrul medical din Rădăuți, îmi e foarte bine. Mă bucur că avem discuția asta acum, că m-ai contactat anul ăsta, căci dacă mă sunai acum doi ani, probabil că îți dădeam block. Socializarea și conștientizarea că suntem oamen cu toții și că nu e un capăt de lume dacă ai o boală ca asta, că poți în continuare să te integrezi, să faci parte din comunitate, mi-a schimbat total modul în care ajunsesem să văd viața. Iar după ce perspectiva asupra propriei mele vieți a devenit alta, simt de parcă am început să trimit gânduri bune în Univers și mi s-au întors. Când am început să accept că viața e frumoasă, ea mi-a demonstrat că fix așa e.
30 Seconds to Mars, una dintre trupele mele preferate, are un vers minunat într-una dintre piesele de pe ultimul lor album, care zice așa „But if you change the way you look at life, the life you look at changes/ Dar dacă schimbi modul în care privești viața, viața pe care o privești se schimbă” (piesa e World on Fire, dacă sunteți curioși să o căutați). Îmi place acest vers pentru că este extrem de adevărat, drept dovadă stă chiar povestea lui Vlad, a cărui viață a căpătat o cu totul altă lumină atunci când a ieșit din unghiul întunecat din care o privea.
Sigur, nu e mereu ușor și sunt convinsă că avem cu toții momente sau perioade, mai lungi sau mai scurte, în care pare că totul e în zadar, totul e împotriva firii, totul e menit să ne rănească. În momentele acelea sunt toate șansele să nu luăm în seamă nimic din ce ne spun sau fac pentru noi cei din jurul nostru, astfel că cel mai mare ajutor devenim noi înșine, cu mințile și sufletele noastre. Acesta este și motivul pentru care vă încurajez să aveți grijă de ele (minte, suflet, stare mintală) în orice moment al vieții, în special în cele bune: pentru că doar astfel pot fi ele pregătite pentru toate greutățile pe care le vom întâlni, inevitabil.
