Pentru pacienții cronici, cariera poate să fie un subiect sensibil. Există mai multe tipuri de situații în care se găsesc pacienții cronici, însă eu aș reduce întreaga discuție la un singur gând: abilitatea este mai importantă ca dizabilitatea. Știu că am mai spus-o, dar am să o repet: oamenii care trăiesc cu SM (sau chiar și cu alte boli, cronice sau nu) pot să fie la fel de capabili ca unii sănătoși tun. Sigur, este posibil să aibă nevoie de anumite condiții pentru a-și îndeplini munca, dar asta nu înseamnă că sunt mai puțin performanți. Iar când spun toate acestea, desigur, nu mă refer la excepții, ci chiar cred că sunt… că suntem mulți cei care avem capacitatea de a construi o carieră în ciuda problemelor medicale.
Un astfel de exemplu este Enna, pentru care „întâlnirea” cu SM s-a transformat într-o ocazie de a-și reorganiza viața și de a găsi modalitatea optimă de a păstra viața de familie și cea profesională în balanță, astfel încât să poată fi mai bună decât oricum era. Iar acum nu doar că este un avocat excelent, ci a reușit să își mai îndeplinească o ambiție: să se înscrie la examenul care avea să o ducă la nivelul următor, din punct de vedere profesional. Ceva extrem de dificil, ambițios și, pentru mulți (chiar și din branșă) – imposibil.
In momentul în care m-am îmbolnăvit, munceam ca o nebună. Eram atât de stresată mereu încât începusem să îmi pierd răbdarea și cu propriul meu copil… nu îmi plăcea deloc acea versiune a mea. Acest SM m-a trezit la realitate. Am început să mă bucur din nou de copilul meu, de familia mea, am întâlnit o mulțime de oameni faini și am găsit resursele necesare de a mă pune din nou pe învățat. Și ce mai resurse, aș zice, căci în momentul discuțiilor noastre (înainte cu puțin timp de ultimul examen dintr-o serie de mai multe), Enna era pe locul 144 din aproape 6000 de candidați din întreaga țară. Într-un domeniu precum cel în care lucrează ea, pot spune că aceasta este o performanță, indiferent de condiția candidatului – pacient cronic sau nu.
Sunt 6 probe pentru care mă pregătesc. Am muncit din greu, îți dai seama că a trecut ceva vreme de când nu mai dedicasem atât de mult timp învățatului. Unde mai pui că, de data asta, aveam și un serviciu, un copil acasă… mult mai complexă situația. Și totuși, am vrut să îmi demonstrez că pot. Asta, mai mult ca orice – că sunt încă eu însămi, femeia luptătoare și capabilă, femeia care poate ceea ce își propune.
Iată o nouă lecție pe care mă bucur foarte mult că Enna a avut ocazia să ne-o împărtășească. Problemele medicale, dizabilitățile (care pot fi vizibile sau nu) sau chiar „simplele” obstacole pe care viața sau starea de sănătate ți le scoate în cale nu te definesc ca om, ca profesionist. Sigur, probabil că îți va fi mai dificil să atingi același scop, decât le este altora. Dar nu imposibil. Pentru că abilitatea bate dizabilitatea, tu esti mai mult decât problema pe care o înfrunți.
Îmi amintesc de mica cercetare pe care am făcut-o anul trecut, în rândul „colegilor de diagnostic”, privind viața profesională. În momentul respectiv am descoperit că discriminarea la locul de muncă încă există, chiar dacă nu în majoritatea cazurilor (din fericire). Dar nu face cu totul parte din domeniul trecutului, ceea ce înseamnă că mai avem ceva de muncă la capitolul acesta – iar o bună parte din presiune, în acest sens, tot pe umerii noștri cade.
Am mai spus și cu alte ocazii că și noi, cei care trăim cu un diagnostic care poate deveni cu ușurință subiectul unei discrimări, trebuie să facem parte din soluție. Cum? Vorbind despre asta, arătând multele și necunoscutele chipuri ale bolii – scleroza multiplă în cazul meu. Doar invitându-i pe cei din jur să o cunoască mai bine putem să o aducem (pe ea, scleroza multiplă) în normalitate și să îi oferim acestei normalități ocazia să ia locul oricărei urme de comportament discriminatoriu.
