Astăzi, Enna are puterea să vorbească despre toate aceste momente grele, cu inima deschisă și încrederea în forțele proprii. Chiar dacă momentul diagnosticării propriu-zise nu a venit, încă, pentru ea, scleroza multiplă nu s-a ferit să îi arate colții, să îi demonstreze de ce e capabilă. Dar chiar și așa, chiar dacă viața i-a servit experiențe de toate tipurile, bune și rele, Enna a reușit să învețe, să se dezvolte și să se cunoască mai bine datorită lor.
Astăzi mă gândeam la vorba din popor care spune că „Ceea ce nu te omoară, te face mai puternic”. Adevărat, dacă reușești să conștientizezi faptul că „regulile jocului” vin cu o lecție de învățat, chiar și atunci când pare că acționează împotriva ta. Nu îmi este mereu ușor să vorbesc despre asta, dar recunosc că este un exercițiu foarte bun ce facem noi aici. Nu cred că am conștientizat cu adevărat dimensiunea a tot ceea ce am trăit până să îți povestesc ție, de-a fir a păr, ce am trăit și ce am simțit. Însă acum că am recapitulat întreaga experiență, pot să văd cu adevărat cum am evoluat ca persoană, ca mamă și soție, ca profesionist.
Astăzi, în timp ce scriu aceste rânduri, trebuie să mărturisesc că mi-a fost destul de greu să o portretizez pe Enna, pentru că mă temeam să nu cumva să v-o imaginați ca un om sensibil și slab, vulnerabil și lipsit de apărare. Sigur, în momentele în care ne confruntăm cu astfel de probleme medicale, cu toții suntem (și e normal să fie așa). Însă este nevoie de o doză zdravănă de tărie de caracter pentru a-ți găsi resursele și curajul de a spune NU, de căuta sursa problemei, de a nu te da bătut nici chiar și atunci când mai mulți specialiști îți spun că e totul în capul tău. Iar ea este unul dintre acei oameni extrem de frumoși, la chip, suflet și minte, care îți câștigă respectul din momentul în care încep să-ți vorbească și a cărei tărie de caracter o transformă într-o wonder-woman a vieții de zi cu zi.
Astăzi, fără echivoc, spun că Enna este una dintre femeile care poate servi drept model multora dintre noi.
Drumul a fost, cu siguranță, anevoios: „Astăzi nu pot să spun că am probleme locomotorii, dar mă mai confrunt cu dificultăți. Când mă uit în urmă, însă, sunt cu adevărat recunoscătoare. Ca idee, înainte locuiam într-un apartament la etajul 3 al unui bloc, iar scările erau o mare provocare. Până la 2 mai urcam, cumva, dar de la 2 la 3 simțeam că mi se termină lumea. Urmări ale puncției ratate, făcute la Craiova. A fost, totuși, un factor care ne-a motivat să ne îndeplinim un vis: acela de a ne lua casa noastră, la nivelul solului, fără etaj. Și sunt extrem de fericită. Un alt episod cu un impact emoțional mare a fost cel în care mi-au recomandat Ocrevus, tot la Craiova. Mi-au spus că dacă aleg asta – și ar trebui să o fac – nu o să mai pot avea copii niciodată. A fost un ultimatum: să știți că odată ce intră substanța în corp, nu vă mai puteți răzgândi. Ca femeie tânără, vestea a fost oribilă. Și până să ajung să aflu că nu era adevărată informația, a trecut ceva, dar am învățat un lucru: să verific orice informație medicală, în cât mai multe surse credibile.”
Am ținut mult ca în acest articol de încheiere, cuvântul cheie să fie „astăzi”, pentru că mesajul meu este unul clar: trebuie să ne concentrăm mai mult pe ziua de azi și, cumva, tot ce am trăit în trecut să punem în slujba unui „astăzi” mai bun. Străbunica mea avea o vorbă: „N-o fost niciodată să nu fie cumva” (da, cu „n-o”, căci suntem din Ardeal) – și ăsta este un gând pe care mi-l repet adesea. Căci neprevăzutul este peste tot, așa că în loc să ne preocupăm în privința lui, mai bine să ne concentrăm pe lucrurile care sunt în puterea noastră, care ne fac mândri, care ne motivează și ne provoacă să descoperim cea mai bună versiune a noastră.
„Astăzi, recunosc, am multe momente în care sunt speriată. Întocmai faptul că nu știu când și care va fi momentul care va declanșa nebunia, poate am chiar tendința să fiu mai grijulie sau să mă gandesc un pic prea mult la acțiuni și posibile consecințe, să planific mult mai în detaliu anumite evenimente. Când plec din țară, spre exemplu, atunci temerile capătă cu totul alte dimensiuni. DAR, tot astăzi sunt recunoscătoate pentru ceea am, sunt și ceea ce pot să devin. Mi-am redescoperit forța de a lupta pentru ceea ce contează pentru mine, mi-am reamintit cât de mult îmi iubesc familia și apropiații și mă bucur din tot sufletul de oamenii de lângă mine. În ciuda tuturor experiențelor trăite, mă consider o norocoasă. Mă bucur că SUNT, iar asta nu-mi poate lua nimeni, nici măcar scleroza multiplă”.
Ceea ce atât eu, cât și Enna, vă dorim și vouă.
