Nu o dată am menționat cât de important este să găsești ACEL medic, potrivit pentru tine. Am mai vorbit despre chimia dintre pacient și doctorul curant (propria-mi experiență am detaliat-o aici). Aș îndrăzni să spun despre aceasta că este la fel de importantă precum tratamentul în sine, căci contribuie imens la procesul de vindecare. Încrederea că cel care are grijă de tine o face într-un mod cât se poate de responsabil ridică extrem de multă presiune de pe umerii pacientului. Vestea bună este că atunci când dai de persoana de care ai nevoie în acel moment, în acel context… știi!
La Craiova aveam pe biletul de externare diagnosticul SMRR și eram deja programată la Ocrevus, într-o zi de luni. Cu două zile inainte de administrarea primei doze am reușit să mă programez la un alt neurolog, în alt oraș: la doamna doctor Tiu. Voiam doar să cer o a doua opinie și am tras de mine să mă duc – a fost cel mai lung drum ever. Mă simțeam foarte rău, nici nu puteam sta în șezut. După ce i-am zis despre simptome, mi-a cerut CD-ul cu RMN-ul și mi-a zis: ceva nu e ok aici, RMN-ul e fragmentat, trebuie refăcut. A insistat atât de mult cu refacerea acestei investigații, încât mi-am dat seama că nu e un moft, ci o încercare a dumneaei de a mă ajuta, oferindu-mi o opinie medicală corectă. Mi s-a părut fantastic de implicată. Am ieșit de la consultație un pic mai răvășită decât mă dusesem, dar am zis ca trebuie să aibă un sens rugămințile ei. Așa că i-am scris doctoriței din Craiova că nu mă duc luni la Ocrevus. I-am zis că nu sunt pregătită emoțional, drept care mi-a răspuns destul de tranșant la mesaj – ca și când programarea pe care tocmai o anulasem fusese o favoare pe care mi-a facut-o.
Înțelegeți acum la ce mă refer prin „atunci când întâlnești doctorul potrivit, știi!”? Diferențele dintre modul în care cei doi medici au abordat situația nici nu mai trebuie menționate.
Luni, m-am internat din nou, la Spitalul Universitar din București, pentru RMN-ul cerut de doamna doctor. Exceptând RMN-ul făcut prost în Craiova, doamna doctor a fost extrem de surprinsă de lista interminabilă de medicamente pe care le luam la recomandarea medicilor, dar și de dozajele mari administrate. Mi-a scos tot și mi-a dat doar un antidepresiv (îl primisem și la Craiova, doar că și acesta era în doze exagerate). Mi-a explicat, însă, că era un medicament folosit în piciorul diabetic, pentru neuropatii. Efectul de antidepresiv era, de fapt, un efect secundar al medicamentului în sine. Am luat 4 săptămâni o jumatate de pastilă pe zi și din momentul acela nu am mai avut probleme. De la 20+ pastille pe zi, la o jumătate. Organismul meu era, oricum, dat peste cap, până și menstruația îmi era total anapoda. Solumedrolul nu își făcuse efectul, până și doamna doctor era surprinsă de asta, dar ulterior am aflat că doza fusese prea mare. Deci tăierea tuturor pastilelor cred că mi-a făcut un mare bine.
Atenție. Grijă. Preocupare pentru obținerea rezultatului corect la analize și pentru alegerea tratamentului eficient și echilibrat pentru starea pacientului care se prezintă în fața ta. Empatie și înțelegere că ceea ce persoana din fața ta, pacientul, simte în momentele în care vorbește cu tine este o spaimă profundă care poate să îi înțețoșeze gândirea și deci tu trebuie să îți adaptezi discursul pentru a-i transmite cât mai simplu și mai calm posibil informatia pe care știi că trebuie să o înțeleagă și rețină. Evaluarea pacientului ca un întreg, nu doar a aspectelor medicale ce țin de specializarea ta. Acestea ar fi, după mine, principalele aspecte pe care pacientul le caută la medicul său și pe care, din fericire, Enna le-a găsit în București.
