Când te confrunți cu o problemă, în special una medicală cât se poate de serioasă, mulți spun „Wow, eu n-aș fi putut face față presiunii, ai atâta putere, atâta voință”. Adevărul este undeva la mijloc. Sunt convinsă că fiecare dintre noi, puși în fața faptului împlinit, găsesc undeva acea putere de care au nevoie pentru a depăși momentul dificil. Tot atât de adevărat e și faptul că cei mai mulți dintre cei aflați în asemenea situații își descoperă această forță chiar atunci, pe loc. Acesta a fost și cazul Ennei care, odată ce a ieșit din spitalul Craiovean, și-a găsit forța de a căuta a doua opinie în alt oraș: București.
Aflasem de Neuroaxis din București, așa că m-am programat acolo la puncție. Soțul meu au insistat foarte tare să fac și această procedură, deși la Craiova primisem un diagnostic și chiar fusesem programată la o primă doză de tratament cu Ocrevus. Ne-am dus acolo la scurt timp după externare, aveam încă un guler cervical (montat de alt medic, căci ăștia m-au lăsat să plec așa, cu durerile mele cu tot; l-am purtat două săptămâni). Când m-au văzut cei de la clinică, au rămas șocați, nu înțelegeau de ce sunt în așa hal. Ei, și când a venit o domniță de 1,5m să îmi facă puncția, știind ce am pățit la Craiova, recunosc că m-am speriat, am zis că mă omoară. Am regretat rapid gândurile mele, căci după două minute puncția era gata, nici nu credeam că e posibil așa ceva, am început să plâng de bucurie.
Rezultatul actului medical bine făcut, doamnelor și domnilor! Se poate, deci, o investigație nu chiar ușoară să fie făcută fără durere și, cel mai important, fără a-l înjosi pe pacient. Două minute, atât a durat totul, după care Enna a plecat înspre casă, recunoscătoare pentru acea zi și pentru insistențele soțului de a face această procedură. Știu, a doua opinie poate fi ca o monedă, cu două fețe diferite – uneori te poate băga și mai tare în ceață. Însă atât timp cât nu ai încredere că actul medical inițial a fost corect, cum a fost în cazul ei, nu ezita să mai ceri o părere. E obligația TA, față de TINE, să încerci să găsești soluția potrivită pentru sănătatea TA.
Rezultatele au venit după două săptămâni și au ieșit ok (adică fără benzi oligoclonale, un indiciu cheie în diagnosticarea cu SM) chiar înainte de următoarea internare, la Universitar. De data aceasta îmi făcusem cercetarea și am mers la centrul în care am considerat eu că voi găsi un răspuns. Și acolo, medicii au reacționat la starea mea de sănătate și chiar m-au întrebat: „Da` de ce veniți toți așa ciuntiți de la Craiova?”. Nu m-au deranjat cuvintele alese, căci chiar așa era. Nu mai erm eu. Când mă externasem din spitalul craiovean, pe lângă durerile infernale de cap am avut și probleme de vedere – care au fost asociate cu un nou puseu. În București am aflat (la Neuroaxis) că de vină nu era un alt puseu, cum mi se spusese, ci faptul că mi-au administrat o cantitate mult prea mare de solumedrol pentru organismul meu. Era ca și când ar fi pus kerosen într-o Dacia. Într-un mod tragi-comic, doctorii din București mi-au recomandat să îmi caut un avocat…
Și avocații au nevoie de acovați, câteodată… Dar să recapitulam:
- puncție lombară ratată, care a cauzat două săptămâni de dureri și nevoia de a purta un guler cervical;
- probleme de vedere la externare (aici am cerut detalii, nu mai vedea clar, ceea ce în combinație cu durerea de cap dă o stare oribilă);
- înjosirea pacientului prin atitudine și cuvinte total nepotrivite.
Wow. Și nu, nu e un wow de bine, ci pur și simplu în acest punct rămăsesem fără cuvinte. Mi se pare atât de periculos să te joci cu dozele de medicamente… să nu iei în serios toate calculele care trebuie făcute, să tratezi la ochi. Știu, și noi facem asta cu medicamentele generice, pe care le luăm de la farmacie fără o rețetă.
DAR
Diferența majoră stă în efectele secundare, mult mai puțin grave. Tocmai de aceea, cred eu, este essential să taxăm actele medicale care nu sunt de calitate. Să vorbim despre ele și să nu le mai băgăm sub preș. A greși e omenește, însă tot ce am aflat de la Enna îmi lasă senzația că acolo nu a fost vorba despre o greșeală de moment. Că nu a fost un incident izolat. Sigur, la fel de important este să nu generalizăm și să nu judecăm întreaga breaslă – dacă un măr e stricat, nu tai tot pomul, nu?
Vă spun sincer că nu știu ce aș fi făcut în locul ei. Mi-aș fi căutat dreptatea în instanță, s-au m-aș fi limitat și eu la a-i mulțumi Universului că, în cele din urma, mi-a purtat de grijă și mi-a scos în cale acei oameni care chiar m-au ajutat? Sunt aproape convinsă că aș fi ales și eu a doua varintă, din lipsă de energie și resurse (nu doar financiare, ci altele mai prețioase, precum timpul și nevoia organismului de a se reface după o astfel de experiență). Știu, însă, că nu e drept… nu e drept pentru noi și pentru cei care vin în urma noastră și au parte de același tratament.
Bag mâna în foc că Enna nu ar fi dorit nimănui altcuiva să mai treacă prin ce a trecut ea și pentru ca asta să nu se întâmple, este important SĂ VORBIM. Ea a vorbit cu mine (și cu cei apropiați, probabil), eu vă povestesc vouă. Este important să ducem vorba unor astfel de evenimente, ca alții să știe cum și ce, ori pe cine să evite. Vorba din popor spune „Cele rele, să se spele, cele bune să se-adune”. Ei, la fel si în cazul actului medical: cele rele se spală și cele bune se adună doar dacă le scoatem la suprafață.
E adevărat, uneori nu știm să apreciem binele până nu întâlnim răul. Dar, cum am mai spus, sharing is caring – așa că hai să spunem lucrurilor pe nume, dacă asta îi poate salva pe alții de la o experiență oribilă. Desigur, este important să facem asta cu tact și într-un mod onest – înfloriturile de dragul creșterii efectului dramatic nu ajută pe nimeni. Totodată, este important să facem diferența între problemele reale privind calitatea actului medical, greșelile flagrante care pot cu adevărat să afecteze pacientul și eventuale „mofturi” sau erori umane cu impact redus. Să nu uităm, oameni suntem.
