Unul dintre obiceiurile foarte faine împământenite în alte țări și mai puțin la noi sunt grupurile de sprijin. Cred că măcar în unul din cinci filme americane vedem aceste întâlniri cu support groups (nu e o statistică, doar un estimat de-ale mele 😊). Totuși, mereu am fost de părere că peste traumele sau momentele care pot lăsa o umbră în viața ta este mai ușor să treci dacă ai pe cineva alături. Iar gândul că aș putea împărtăși experiența primirii noului doagnostic cu oameni care au trecut și ei prin acest proces mi s-a părut liniștitor. În timp, mai mult decât liniștitoare, am descoperit că interacțiunea cu omeni care se confruntă cu experiențe similare este extrem de utilă.
Am apelat, deci, la bunul nostru prieten comun, Google. Am căutat o asociație sau un ONG căruia să mă alătur și după un research scurt chiar găsisem unul care mi se părea potrivit. Părea a fi un loc în care aș putea întâlni oameni „ca mine”, cu care să pot face schimb de cunoștințe informații utile, așa că le-am scris un e-mail. Nu am primit un răspuns de la ei nici acum, aproape doi ani mai târziu, deci pot marca această interacțiune ca fiind un „fail”. Nu îmi doresc să împărtășesc numele acestei asociații (drept să spun nici nu îl mai țin minte), pentru că e posibil ca lipsa răspunsului să nu fie o obișnuință, ci o excepție. O eroare a Universului.
Nu am vrut să mă blochez în această experiență, așa că, vorba aia, am cântat la altă masă. Nu mai țin minte exact cine mi-a sugerat să intru pe cele două grupuri de suport de pe Facebook (memoria nu a fost niciodată punctul meu forte, dar măcar acum am găsit o explicație ȘI pentru asta, merci SM). Cert e că le urmăresc și acum și le recomand cu încredere oricui se găsește în situația mea. Este vorba despre Informații Scleroză Multiplă România și Forum – Scleroză Multiplă România.
De ce au fost cele două grupuri potrivite pentru mine?
Dacă alegi să li te alături, pe grupurile acestea vei cunoaște alți oameni care trăiesc cu SM, ori aparținători care vor să afle cum pot să le fie de ajutor celor dragi, într-un mod în care să fie cu adevărat meaningful. Grupurile nu aparțin unor medici, din contră, ele au pornit la inițiativa unui om ca noi, care s-a trezit cu un diagnostic despre care nu știa prea multe și care și-a făcut propriul research în ceea ce privește boala sa. Cu alte cuvinte, un extraordinar gest de altruism, căci crearea și întreținerea unui astfel de grup presupune mult timp investit.
Primele interacțiuni cu aceste grupuri pot avea un impact emoțional puternic și țin foarte mult să spun asta. DA, ele sunt extrem de utile, primești răspunsuri și empatie cât cuprinde. DAR pe mine m-au speriat destul de tare unele povești citite acolo și asta pentru că, în momentul respectiv, nu puteam să îmi scot din minte ideea că „asta o să mi se întâmple și mie”. Până am conștientizat că sunt extrem de mici șansele să trăiesc exact aceleași experiențe ori că, probabil, nu le voi trăi deloc, mi-a luat ceva timp. Acel timp cu mine, despre care am vorbit mai devreme.
Sunt șanse să îmi fie mai bine decât altora? Sigur! Se poate ca, la un moment dat, să îmi fie mai rău decât le-a fost altora? Desigur. Șansele, aș spune, sunt 50%-50%. Cel puțin în acest moment, cu informațiile pe care le avem acum despre evoluția bolii. Astfel, în cazul meu, până am început cu adevărat să conștientizez impredictibilitatea evoluției stării mele de sănătate (și nu doar să încerc să îmi păcălesc creierul), mi-am făcut un soi de mecanism de autoapărare, pentru a mă asigura că timpul petrecut pe grupurile de suport este cu adevărat folositor. În momentul în care observam că emoțiile mele o luau razna, preferam să ies de pe grup, să îmi ocup mintea cu altceva. De asemenea, m-am obișnuit să citesc cât mai multe dintre comentariile lăsate de oameni la diferitele postări, căci ele veneau cu multe explicații și încurajări.
Fie online sau offline, în grupurile de sprijin vei găsi, inevitabil, și păreri pe care nu le împărtășești. Și e ok să fie așa, mai ales în contextul diversității de trăiri și experiențe. Recomandarea mea sinceră este să nu încerci să schimbi păreri. Este o linie fină între a explica și a încerca să schimbi păreri sau convingeri, ține cont de ea.
Pe scurt, însă, lecția cea mai importantă din întreaga experiență a grupurilor de suport a fost aceea că povestea altora nu este povestea mea, dar mă poate inspira și pregăti pentru ce urmează.
