Vârful icebergului cred că a fost, în cazul meu, vaccinul anti-Covid. Înainte de a duce mai departe această idee, vreau să evidențiez următoarele:
• Vaccinul anti-Covid nu m-a îmbolnăvit de SM și nu mi-a declanșat această boală. Nu știu dacă există suficiente moduri în care pot să subliniez acest lucru – considerați că e subliniat în toate culorile curcubeului și înconjurat de 9 km de beculețe de Crăciun;
• Este doar o bănuială, o posibilitate, nu este nimic demonstrat științific, nu am făcut teste care să demonstreze reacția avută;
• Nu regret nici o secundă faptul că am făcut aceste doze de vaccin, din contră, sunt recunoscătoare;
• Dacă aș putea da timpul înapoi, aș face din nou dozele de vaccin;
Ce cred că s-a întâmplat, așadar, este faptul că sistemul meu imunitar a reacționat la vaccin într-un mod mai agresiv (decât în cazul majorității), iar asta s-a tradus prin primul puseu conștientizat (căci, cum ziceam, am mai avut și altele în trecut, dar nu am știut cauza). Cum se zice în popor (nu al nostru): I kept poking the bear. Cu alte cuvinte, dacă ar fi cu adevărat necesar să dăm vina pe cineva pentru reacția asta, acea persoană sunt eu.
Practic, acest puseu a fost provocat de faptul că „toată lumea și-a făcut treaba”: vaccinul a purtat informația genetică în organism, sistemul imunitar a reacționat (desi cu ceva abuz în serviciu), eu am stat și m-am uitat de pe margine, după care am cerut ajutor când am văzut că cele două chiar „nu se joacă frumos”.
Așadar: mi-a provocat acest vaccin o reacție a sistemului imunitar? Posibil. Dar tot el, probabil, m-a protejat de o formă mai gravă a infecției Covid, care ar fi putut fi cu mult mai periculoasă decât acest prim puseu. Și nu o dată s-a întâmplat să intru în contact cu persoane infectate cu acest virus și care, la foarte scurt timp după ce ne-am întâlnit, au dezvoltat o formă gravă a bolii. Dar eu am scăpat.
Poate suna ciudat, însă eu sunt recunoscătoare atât vaccinului, cât și organismului meu. Dincolo de protecția împotriva virusului care a speriat planeta, acest vaccin m-a ajutat să descopăr din timp o boală pe care nu știam că o am. Iar diagnosticarea timpurie este esențială în alegerea tratamentului și menținerea efectelor SM sub control.
Cu sau fără vaccin, eu trăiam, deja, cu SM. Iar în timp, aveam toate șansele să mă confrunt iar și iar cu simptome pe care să nu știu de unde să le iau cum să le tratez. Mai mult, afectarea sistemului nervos central, specifică în SM, poate avea consecințe tot mai grave, în timp. Numărul sau dimensiunea leziunilor poate crește, iar acestea pot provoca efecte deloc de neglijat, uneori chiar irevrsibile, asupra mobilității, vorbirii, vederii și, practic, a oricărui organ controlat de sistemul nervos central.
Faptul că mi s-a întâmplat mie putem considera că este o excepție. Fiecare organism reacționează în felul său la diferiții factori externi – drept care, după cum ați văzut, nu s-a pus problema ca milioanele de persoane vaccinate la nivel mondial să fie diagnosticate, ulterior, cu SM. Mai mult, știu multe cazuri de persoane care trăiesc cu SM și nu au avut vreo reacție adversă la vaccin. Și ca ei, probabil că sunt zeci de mii de alte persoane.
Concluzie: în cazul meu, reacția aceasta putea să apară la orice altceva în locul vaccinului, iar acesta a fost doar fulgul de pe vârful unui iceberg mare, dacă vreți, acel „semnal” de care aveam nevoie să acord atenție organismului meu, după ce ignorasem, probabil, zeci de alte semnale mai mici. Sunt, așadar, singura responsabilă pentru tot ceea ce trăiesc acum. Și îmi asum asta.
__________
* Sharing is caring, așa că te invit să le spui și altora despre #UnicornulCuScleroză. S-ar putea să îi ajuți să înțeleagă adevarata dimensiune a SM și că, în definitiv, pacienții cronici sunt la fel de faini, activi și implicați ca orice altă persoană.
