(Am să încep postarea cu o paranteză, pentru a mă asigura că înțelegem cu toții ce înseamnă un puseu în SM: acesta poate fi reprezentat de aproximativ orice simptom neurologic, simptom care trebuie să depășească 24 de ore. Simptomele neurologice pot consta în senzații de amorțeală, slăbiciuni musculare, tulburări de vedere si muuulte altele despre care puteți citi aici).
În mod paradoxal, unul dintre puținele constante ale SM este impredictibilitatea. Este precum un copil alintat, căruia nu știi cu exactitate ce și când îi va declanșa o criză de furie. Am văzut asta la toți ceilalți pacienți, văd asta la mine: într-un moment ești în regulă, îți vezi de ale tale, iar în secunda doi te lasă puterile, te simți sleit și tot ce îți dorești e să te întinzi un pic. Fără nici un avertisment transmis anterior, cazi brusc într-o stare de neputință sau ceață mentală, ca un bolovan care „aleargă” spre fundul apei, atras de forța gravitațională. La fel și în cazul puseului: nu știi când te lovește, poți doar să îți imaginezi că starea X sau situația Y l-ar putea declanșa.
Cum foarte bine spunea Dragoș, SM e parșivă: îți lasă impresia că este totul în regulă, fapt care te face să prinzi curaj să te comporți ca înainte, când boala nu făcea parte din viața ta. În afară de tratament, nu făceam nimic pentru a avea grijă de mine. Nu țineam cont de nopți nedormite, fumam, lucram mult. Aveam parte și de stres din plin și, cred eu, acesta e un factor cheie în declanșarea puseurilor. Dacă nu ai liniște… puseul e inevitabil. La momentul respectiv, nu știam să identific și să elimin factorii de stres. Spre exemplu, târziu am conștientizat că nici relația pe care o aveam atunci nu îmi făcea bine. M-am neglijat și am plătit pentru asta. Și îmi asum toată vina pentru declin.
Obișnuit cu puseurile într-o oarecare măsură, Dragoș a avut una dintre cele mai neplăcute surprize din viața lui la finalul anului 2014, atunci când s-a declanșat puseul care a schimbat tot. La nouă ani de la momentul diagnosticării, conștientizând tot mai mult urmele lăsate de fiecare puseu, s-a programat la un nou RMN. (Paranteză: pentru cineva ca mine, care în primii doi ani și jumătate de la diagnosticare am făcut câte un RMN la 6 luni la recomandarea medicului care îmi urmărește evoluția bolii, 9 ani mi se pare un interval de timp absurd de mare. Iar pentru faptul că l-a făcut și pe acesta, medicul curant – da, ăla care nu-i vorbea – nu are nici un merit). Fără o recomandare, fără nimic, m-am dus să fac cel de al doilea RMN, căci eram curios cum se văd efectele puseelor. De data asta am făcut RMN-ul în Ploiești, îți dai seama, în atâția ani a apucat tehnologia să ajungă și în orașul meu. Cu filmul și interpretarea m-am dus la neurologul care mă trimisese și la prima astfel de investigație și mi-a zis: „Domnule Neagu, aveți leziuni noi, dar și leziuni care au dispărut. Vestea bună e că nu aveți leziuni active și nici nu văd urme de leziuni pe creierul mic”. M-am bucurat, desigur, dar acum, uitându-mă în urmă, pare că Universul a luat bucuria mea ca pe o provocare, căci în mai puțin de o lună am făcut puseul care avea să lase cele mai grave urme de până atunci. Puseul care a schimbat totul m-a dus deseori în situația de a nu putea sta în picioare, mi-a cazuat pierderi de echilibru și dificultăți în a face activități simple.
Cred că v-ați obișnuit, deja, cu Dragoș și a sa putere de a se monta pentru a-și reveni. După acest moment din 2014 a apelat la fizioterapie, pentru a diminua efectele puseului: M-am apucat de recuprare, căci vedeam că starea continuă să mi se degradeze. Știi și tu, tratamentul administrat imediat după puseu are rolul de a stopa agravarea efectelor puseului, însă răul făcut… e bun făcut. Mergeam o dată, de două ori pe săptămână, atât îmi permiteau timpul și banii. Dar poate că a fost mai bine așa, căci acolo lucram cu un domn care spunea mereu că el nu crede că am SM, cu toate că diagnosticul mi-a fost confirmat de două RMN-uri și mai știu eu câți doctori. „Interpretările sunt făcute de oameni, iar oamenii mai greșesc”, îmi spunea el mereu. Mă rog, în cele din urmă, puținele ore de activitate mi-au fost de folos doar parțial. Nu eram rău în mod continuu, însă momentele de slăbiciune și dezechilibru, atunci când apăreau, le resimțeam din ce în ce mai rău.
Dacă 2014 s-a încheiat cu puseul care a schimbat tot, 2015 a fost anul în care a avut loc marea și importanta conștientizare a faptului că propria sănătate e bunul cel mai de preț din această viață. Și, culmea, totul a început cu o glumă, dar aceasta i-a indicat lui Dragoș cum este el văzut din exterior. Concret, declick-ul a constat în faptul că șeful lui de la momentul respectiv i-a adus o cârjă, spunându-i <span style=”background-color: #9bd9ca;”>„Uite, folosește cârja asta, că m-am săturat să îmi murdărești pereții pe aici”.</span> Gluma făcea referire la momentele (dese) în care își pierdea echilibrul și se sprijinea de pereți.
Concluzia: tot răul spre bine! Puseul, chit că a avut urmări pe care nimeni nu le-ar fi dorit, a adus în atenția lui Dragoș importanța propriei sănătăți. Prea puțin conștientizăm fragilitatea ei. Mai apoi, acea remarcă (ușor insensibilă, dacă mă întrebi) nu doar că i-a întărit convingerea că trebuie să aibă mai multă grijă de sine, ci l-am împins chiar să ia atitudine. Cât și cum a funcționat? Urmează să descoperim împreună…
Distribuie:
