Povestea Mea

Spuneam în postările anterioare că în 2023 aveam programată o operație iar asta pentru că, vorba medicului de familie și a specialistului endocrionolog, „am tras …

Până în 2021, când am descoperit că trăiam cu SM și nu știam, m-am considerat un om destul de sănătos. Și pe bună dreptate, ajunsesem …

Operația pentru extirparea tiroidei mi-a fost programată pentru data de 30 ianuarie, așa că pe 29 ianunarie m-am internat. A fost foarte interesant să fac …

Subiectul acesta este unul sensibil, așa că vreau să încep prin a menționa foarte clar un lucru: nu am dat șpagă, nu am fost martoră …

Așa cum am mai spus, una dintre principalele mele „arme” în lupta cu problemele de sănătate este chiar mintea mea. Lucrez mult cu mine însămi …

Am promis la începutul lunii că mă apuc să scriu un articol de Q&A, în care răspund diferitelor întrebări care este posibil să fi încolțit …